Solicitați compensații la energie

Programul „Ajutor la contor” a fost lansat în octombrie 2022, pentru a diminua impactul creșterii tarifelor la resursele energetice. Și în acest an, Guvernul va acorda compensații în factură la gaze naturale, energie termică și electrică, precum și o plată monetară pentru gospodăriile care se încălzesc cu lemne sau cărbuni.

Compensațiile sunt acordate din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, finanțat din bugetul de stat și contribuția Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii și a altor parteneri de dezvoltare.

Pentru a beneficia de compensații la energie, consumatorii casnici trebuie să completeze cererea online, până pe 25 martie 2024, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut.
Macbook Pro

Despre program

Compensațiile pentru energie se acordă în perioada rece a anului (noiembrie-martie), în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică a gospodăriei: extremă, foarte ridicată, ridicată, medie, scăzută, primară și fără vulnerabilitate energetică.

În sezonul rece 2023-2024, programul include două tipuri de compensații:
  • compensații în factură pentru gaze naturale, energie termică și energie electrică
  • plată monetară pentru gospodăriile care se încălzesc pe lemne, cărbuni sau alt tip de combustibil solid
Atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică se efectuează automat în baza unor parametri stabiliți de Guvern: venitul, numărul de membri ai familiei, ponderea cheltuielilor pentru energie din consumul gospodăriei, tipul sistemului de încălzire utilizat ș.a.
Două modalități de depunere a cererii
Înregistrați-vă
  • Creați un cont pe platformă utilizând numărul de telefon
  • Completați cererea online
  • Aflați răspunsul la cererea dumneavoastră în cabinetul personal
Înregistrează-te
Înregistrați-vă prin intermediul unui asistent social sau bibliotecar
  • Găsiți cea mai apropiată adresă
  • Asistentul social sau bibliotecarul vă va ajuta să completați cererea
Răspunsuri la întrebări
Înregistrați-vă cu ajutorul unui asistent social sau bibliotecar

Peste 1.000 de adrese pentru a depune cererea

Vizualizează lista de adrese
Contactați-ne dacă aveți întrebări